o zi ca oricare alta...

m-am trezit... *greu ca intotdeauna
azi era ziua care incepe cu o slujba de dimineata *in sfarsit
am facut un dus + tot ritualul de dimineata *pe fuga ca intotdeauna
ma imbracam, tocmai legam o funda bluzei mele cand privind in oglinda am recunoscut. M-am recunoscut. Cumva purtam aceeasi bluza si aceiasi pantaloni ca exact acum exact in aceea zi cand ma pregateam sa incep ziua cu o slujba.
MI-am adus aminte... Atunci ma simteam vinovata ca merg sa cant la o slujba un pic mahmura. Parea mahmureala... Cum nu cunosteam starea, banuiam ca era de la acele cateva beri din seara dinainte. Nu stiam ca mahmureala se manifesta si la nivelul burtii, si doare in halul asta, chiar nici nu ma doare capul, doar burta...ciudat. Ma rog, nu stiu, trebuia sa avem tot felul de experiente in viata.
Imi aduc aminte exact ce trebuia sa cant atunci la slujba. Ce frumos a fost!
da, imi aduc aminte ca nu prea am fost in stare sa ma dezbrac singura de hainele alea
peste cateva zile stateam culcata pe un pat de spital asteptand o operatie despre care nu stiam ca va insemna in viata mea, si infruntam (nu singura) tot de ce imi era mai frica. Stiam ca poate nu voi putea fi femeie in sensul adevarat al cuvantului. Stiam ca poate raman cu un gol imens in suflet si in trup si stiam despre mine ca nu voi putea cauta niciodata un barbat stiind ca eu nu pot fi femeie deplina.
Da, ma priveam in oglinda. Sunt frumoasa. Si sanatoasa. Imi stau bine hainele astea. Ca un zambet de la Dumnezeu a venit aceeasi melodie pe care am cantat-o acum un an la slujba :)
Mai traiesc. Si in curand ma voi intalni ca barbatul de care ma indragostesc pe zi ce trece tot mai mult.
Exista vieti care sunt presus de multumiri.
Cum ar fi a mea...

spovedanie

forgive me Father, for I have sinned...
am inchis ochii, am adormit, am inceput sa ignor, am uitat.
nu am vorbit despre PACAT, nici despre Iisus.
am uitat esentialul. omul e pacatos din fire, si doar Iisus il poate scoate din starea asta. Am uitat sa zic asta. Am uitat esentialul.
am adormit, si nu m-am mai putut trezi. Am visat frumoase si urate, dar am uitat de realitate. Doar ca in somn nu exista RELATIE. Nu exista iubire. Pentru ca iubirea e relatie. Am uitat de relatia mea cu Dumnezeu. Am uitat ca ma iubeste. Am uitat sa-L iubesc.
am inceput sa cred in cosmar. Am crezut ca este realitate. Si nu am mai facut diferenta intre cosmarul Subconstientului si lumina Soarelui. Nu mi-am mai dat seama cand e zi si cand e noapte, si mai ales care e diferenta. Incetul cu incetul razele soarelui au inceput sa ma urmareasca cu cutite in cosmar. Acum mi-e frica sa deschid ochii. Ce se intampla daca razele chiar sunt cutite? Am uitat sa fac diferenta intre frica de cutit si dorul de soare, si am inceput sa-mi acopar ochii de soare, apoi sa port voal, apoi fular, apoi sapca si geaca si cizme si manusi in miez de vara. Oare ce se intampla daca imi dau jos toate astea? Va incepe cumva Soarele sa arunce cu cutite in mine? Oare de astea exista razele?
Am uitat sa fac diferenta, am uitat sa tin legatura.
Fear can stop you loving, love can stop your fears...
Imi pare rau ca am presupus un lucru atat de rau despre Raza, si am ales singura sa mor de frig. Dar nu mai vreau frig, vreau cald, vreau sa ma scald iar in razele Iubirii Tale. As vrea sa ma dezbrac, sa fiu cu totul goala in fata Ta, fara sa-mi fie frica sau rusine. Incerc incetul cu incetul sa imi dau jos hainele. Vezi asta? Privesti asta cu drag? Ma ajuti? Vrei te rog, sa ma primesti iar in caldura razelor Tale?
multumesc
slava Tie Doamne!
Amin